dietă pe bază de plante

O dietă pe bază de plante – beneficii

Poate una dintre întrebările pe care mulți le avem în perioada aceasta în minte este ”ce mâncăm azi?”. Mai ales acum când trebuie să stăm în casă, obiceiurile alimentare ni se pot schimba fără să ne dăm seama. Oamenii pot fi prinși în detaliile dietelor paleo, ketogene și fără gluten, dar unul dintre cele mai sănătoase stiluri de mâncare din acest moment este, de asemenea și foarte simplu, așa cum ne spune și Andreea Arsine în acest articol.

Ne referim la o dietă pe bază de plante – una care pune mai puțin accentul pe alimentele de origine animală și mai mult pe mâncărurile derivate din regatul vegetal.

Iată câteva dovezi pentru care celebra declarație a lui Michael Pollen: „Mănâncă mâncare, nu prea mult, mai ales plante”, are sens:

  • Reducerea riscului de diabet

Studiile spun că oamenii care au aderat la o dietă pe bază de plante și-au redus riscul de diabet de tip 2 cu o medie de 23%. Asocierea inversă a fost și mai puternică atunci când alimentele sănătoase pe bază de plante – cum ar fi legume, nuci, cereale integrale și leguminoase – au înlocuit amidonuri, zaharuri și boabe rafinate.

  • Risc mai mic al bolilor de inimă

Printre mai mult de 12.000 de adulți de vârstă mijlocie studiați de cercetătorii de la Școala de Sănătate Publică ”Johns Hopkins Bloomberg”, cei cu o dietă mai mare în alimente vegetale și mai mici în alimente animale au avut un risc mai mic de deces din cauza bolilor de inimă.

  • Calitatea dietei

Un studiu apărut în ”The American Journal of Clinical Nutrition” a descoperit că a consuma mai multe proteine ​​vegetale precum leguminoasele în detrimentul proteinelor animale poate fi un mod rentabil de îmbunătățire a calității dietei. Acesta este un avantaj important pentru cei care trăiesc cu venituri limitate.

  • Greutate

Cercetătorii de la Harvard au descoperit că o dietă pe bază de plante, în special una care subliniază alimente mai sănătoase derivate din plante, a fost asociată cu o creștere în greutate mai mică pe intervale de 4 ani la 126.982 subiecți.

  • Nutriție

O anchetă publicată în ”The Journal of Nutrition” a raportat că veganii și vegetarienii tind să aibă niveluri mai mari de anumiți antioxidanți, inclusiv carotenoizi și flavonoizi, în comparație cu nonvegetarii.  Aceasta ar putea fi o modalitate prin care concentrarea mai mare asupra plantelor poate fi o strategie pentru longevitate.

Un alt motiv bun pentru a îmbrățișa tendința de a consuma mai multe plante sunt rezultatele unui studiu al Nature Communications care a implicat 56.048 de adulți din Danemarca. S-a constatat că persoanele care, pe o perioadă de 23 de ani, au consumat în mod obișnuit cantități moderate sau mari de alimente bogate în flavonoide – compuși chimici naturali  găsiți predominant în alimente pe bază de plante – au mai puține șanse să moară de cancer sau boli de inimă. Participanții care consumau aproximativ 500 de miligrame de flavonoizi în fiecare zi aveau cel mai mic risc de deces legat de aceste afecțiuni. Efectul protector a părut a fi cel mai puternic pentru cei cu risc ridicat de boli cronice din cauza fumatului de țigări și a consumului mai mare de alcool.

Așadar, dacă nu te-ai gândit încă să începi o dietă pe baze de plante, acum, când ai mai mult timp liber, te poți gândi serios să o faci. Data viitoare când mergi la cumpărături încearcă să adaugi în coș alimente cu conținut de favonoide, precum: brocoli, afine, ceai verde, ciocolată neagră, portocale, kale, fasole, cireșe, roșii, ceapă.

Desigur, nu pe toate le vei găsi în această perioadă, însă este important de știut că ele fac parte dintr-o dietă sănătoasă pe bază de plante.

Comments are closed.