OBIECTIVELE – TU ȘTII CE CONTEAZĂ CEL MAI MULT PENTRU TINE?

OBIECTIVELE - TU ȘTII CE CONTEAZĂ CEL MAI MULT PENTRU TINE?

La Stay Fit Gym, ne place să vorbim despre obiective. De ce? Pentru că fără un obiectiv clar, e ușor să te pierzi pe drum și să-ți pierzi motivația. Să ai un scop te ajută să te ții de treabă, să vezi progresul și să te bucuri de fiecare reușită. Dar ce faci dacă ești la început și nu știi de unde să începi? Sau dacă ai ajuns la un punct mort și nu știi ce urmează? Hai să vedem cum îți poți stabili obiective realiste și cum să le faci să conteze cu adevărat pentru tine!

1. Cum îți alegi obiectivul perfect?

Fie că vrei să-ți crești masa musculară, să slăbești sau doar să te simți mai bine în pielea ta, obiectivul trebuie să fie clar. Dacă spui doar „Vreau să fiu în formă” sau „Vreau să slăbesc”, poate fi prea vag. În schimb, dacă îți spui „Vreau să pot face 10 tracțiuni fără pauză în două luni” sau „Vreau să dau jos 5 kg și să intru în blugii preferați”, ai deja un target clar și măsurabil.

Ca să-ți alegi obiectivul potrivit, întreabă-te:

  • De ce vreau asta cu adevărat?
  • Ce ar însemna pentru mine să reușesc?
  • Sunt pregătit să depun efort pentru asta?

2. Găsește-ți „DE CE”-ul personal

Motivația trebuie să vină din interior, nu din presiunea socială sau trenduri de pe internet. Spre exemplu, dacă vrei să slăbești doar pentru o vacanță, s-ar putea să renunți repede. Dar dacă îți propui să fii mai sănătos, mai energic și să te simți bine în fiecare zi, vei avea un motiv solid să continui.

În loc să te gândești la numărul de pe cântar, concentrează-te pe cum vrei să te simți: puternic, energic, încrezător.

Pro tip: Sparge obiectivele mari în pași mai mici. Dacă vrei să ridici mai mult, începe prin a adăuga progresiv greutate. Dacă vrei să alergi 10 km pe bandă, începe prin a te concentra pe viteză și rezistență la distanțe mai mici.

3. Obiectivele SMART

Obiectivele SMART (Specifice, Măsurabile, Accesibile, Relevante și Limitate în timp) nu sunt doar pentru un business, ci și le poți aplica și în viața de zi cu zi, mai ales când vorbim de fitness 🙂.

  • Specific – În loc de „Vreau să mă antrenez mai mult”, spune „Vreau să fac antrenamente cardio de 4 ori pe săptămână”.
  • Măsurabil – Stabilește parametri concreți: „Vreau să adaug 10 kg la genuflexiuni în 3 luni”.
  • Accesibil – Fii realist! Nu poți să sari de la 0 la 100. Dacă acum faci genuflexiuni cu 50 kg, crește treptat.
  • Relevant – Alege un obiectiv care te ajută să-ți atingi scopul final. 
  • Limitat în timp – Un deadline clar îți dă motivație: „Vreau să fac primul meu muscle-up în 6 săptămâni” sau „Vreau să alerg 5 km fără oprire în 2 luni”.

Când obiectivele sunt bine definite și se potrivesc cu stilul tău de antrenament, vei avea mai multă energie și determinare. 

La Stay Fit Gym, suntem aici să te ajutăm să-ți depășești limitele! Iar pentru a te conecta cu cei peste 50.000 de membri activi ai rețelei noastre și a rămâne la curent cu cele mai noi activități noi îți propunem să descarci și Aplicația Stay Fit Gym. Motivația vine cel mai mult din interior, dar și datorită celor din jur 😀.

Te așteptăm la mișcare, în oricare dintre cele 51 de centre Stay Fit Gym din România, pentru a ne atinge obiectivele. Împreună facem din fitness un stil de viață!