”Mersul la sală este o rutină zilnică”

Pentru cei care își doresc performanță, dar și pentru cei care vor doar să ajungă la forma pe care și-o doresc, mersul la sală este o rutină zilnică. Dacă includem sportul în activitățile noastre uzuale vom vedea rapid beneficiile: mai multă energie, o formă fizică mai bună, un corp așa cum ni-l dorim. Știm și înțelegem că Gym anxiety sau teama de a merge la sală joacă un rol important în decizia celor care vin pentru prima oară la antrenament. Dar este normal! Este o senzație pe care chiar și cei mai experimentați dintre noi au simțit-o la un moment dat.

Și pentru că cel mai bun exemplu suntem noi înșine, am vorbit cu Antonio Nițu, sau Toni de la Stay Fit Gym cum este cunoscut în #ComunitateaStayFit, care merge (aproape) zilnic la sală de peste 7 ani. Recunoaște că prima oară a avut un șoc atunci când a intrat. Mulți ”băieți mari” mergeau atunci la fitness, pe vremea când industria nu era atât de dezvoltată pe la noi.

”La sala de fitness am început să merg în urmă cu 7 ani. Prima oară când am intrat am avut un șoc. Fiind anul 2012, industria fitness-ului nu era așa dezvoltată. Erau numai băieți mari, iar eu eram cel mai slab din sală. Sau cel puțin așa mi se părea. Simțeam cum toată lumea se uită la mine și nimeni nu îmi venea în ajutor ca să trec peste acest prag de anxietate. Eram total nepregătit pentru lumea asta a fitness-ului”, ne povestește Toni.

Dar nu s-a dat bătut!

Ceea ce lui Toni i-a lipsit pe vremea când mergea la sală, mai exact o comunitate în care cei care vor să se antreneze să se simtă degajați, a reușit să creeze la Stay Fit Gym, alături de o echipă pe care se poate baza mereu. #ComuntateaStayFit este locul în care toți se simt liberi și sunt încurajați să se antreneze așa cum sunt. (#TrainTheWayYouAre).

Toni este manager de 4 ani al lanțului autohton de fitness, dar și antrenor și formator pentru cei care își doresc să devină antrenori de fitness. A absolvit cursurile Stay Fit Academy, centrul de pregătire al antrenorilor Stay Fit Gym.

Unul dintre motivele care l-au determinat să devină antrenor a fost chiar ideea de a-i ajuta pe alții să scape de această teamă de a veni la sală. A înțeles că schimbarea pleacă din interior, iar acțiunile lui sunt cele care contează.

”M-am decis să devin antrenor în momentul în care m-am simțit pregătit. Mergeam aproape zilnic la sală. Mersul la sală este o rutină zilnică, asta le spun tuturor. Ca să îți spun cu exactitate, după 2-3 ani de antrenamente efectuate, corect sau greșit, mi-am corectat postura, am acceptat că greșesc uneori, dar că pot să mă îndrept. Mai mult de atât, am înțeles că, învățând din greșelile mele îi pot ajuta pe alții să nu le repete. Pot fi un mentor pentru ei, un partener de antrenament. Așa am decis că este timpul să merg pe drumul acesta”, completează Toni. 

Cel mai mult Toni lucrează la mentalul celor care vin la antrenament. A înțeles că acolo este cheia succesului, iar asta l-a făcut pe el să se autodepășească mereu. De aici și-a luat motivația de a continua, iar tuturor le spune că mersul la sală este o rutină zilnică de care trebuie să se țină.

Persoanele pe care atât Toni, cât și colegii lui le antrenează se confruntă cu gym anxiety sau teama de a merge la sală. Secretul? ”Pentru a avea rezultate bune trebuie să muncești”.

”Persoanele care vin la antrenament, în proporție de 90% sunt persoane ușor speriate de sala de fitness și de participanții din centrul respectiv. Anxietate și foarte multe piedici sunt puse chiar de ei înșiși. Au impresia că ceilalți îi privesc și că îi judecă pentru felul cum arată. Dar în realitate nu este adevărat. Poate greșeala cea mai mare a lor este că vor rezultate rapid cu muncă puțină. Pentru a avea rezultate trebuie să muncești. Noi le oferim toate condițiile, îi sprijinim și îi îndrumăm. Restul depinde doar de ei”, concluzionează Toni. 

Astfel, pentru a ajunge la forma pe care ți-o dorești important este să mergi la sală (aproape) zilnic. J

#TrainTheWayYouAre