Există un moment al zilei ideal pentru a face sport?

Există un moment al zilei ideal pentru a face sport?

Cu toții avem un program încărcat, iar timpul rămas pentru a face sport devine din ce în ce mai limitat. De la gestionarea carierei la a avea o viață socială activă, poate te întrebi: unde pot să includ și mersul la sală?

Poate ar fi util să știi dacă atunci când vine vorba de activități fizice, există un anumit interval orar ideal când le poți face pentru a beneficia de cele mai bune rezultate.

Întrebarea rămâne: care este cel mai bun moment al zilei pentru a face sport?

Sportul dimineața

Ce avantaje ne aduce practicarea sportului matinal? În primul rând, exercițiile fizice stimulează organismul să elibereze endorfine, care au un efect energizant și pot îmbunătăți starea de spirit. Un antrenament de dimineață te poate ajuta să te simți mai alert și mai pregătit pentru a face față zilei, iar conștientizarea că ai fost productiv înainte ca majoritatea oamenilor să se trezească sigur te va face să te simți mai bine. 

În al doilea rând, după efectuarea unui studiu s-a constatat că unii oameni pot arde cu aproximativ 20% mai multă grăsime în timpul unui antrenament cardio de dimineață pe stomacul gol decât după o zi în care au avut mese consistente.

Pe lângă potențialul de a arde mai multe grăsimi, antrenamentele de dimineață oferă un alt avantaj semnificativ: accelerarea metabolismului. Acest lucru înseamnă că organismul tău va continua să ardă calorii pe tot parcursul zilei, spre deosebire de antrenamentele făcute la alte ore, unde arderea caloriilor se limitează în principal la sesiunea de exerciții.

Sportul după-amiaza sau seara

Dacă simți că stresul după o zi încărcată te copleșește exercițiile fizice sunt soluția. Ele sunt un antidot natural împotriva stresului, oferindu-ți șansa de a te detașa de grijile zilnice și de a te concentra pe mișcare. Pe măsură ce te antrenezi, corpul tău eliberează endorfine, care te vor face să te simți mai bine instantaneu. 

Totodată, un alt studiu a demonstrat că pe parcursul zilei, temperatura corpului nostru crește treptat, optimizând o serie de factori esențiali pentru performanță: 

Funcționarea musculară: Mușchii noștri devin mai puternici și mai flexibili. 

Activitatea enzimatică: Reacțiile chimice din organism decurg mai eficient, furnizând energie mai rapid.

Rezistența: Capacitatea organismului de a menține efortul fizic prelungit este semnificativ îmbunătățită.

În plus, studiul a identificat un interval de timp specific în care corpul este cel mai pregătit pentru performanță: între orele 14:00 și 18:00. În această perioadă, temperatura corpului atinge cel mai înalt nivel, creând un mediu ideal pentru a maximiza beneficiile antrenamentului.

Ce trebuie reținut

Există un moment al zilei demonstrat a fi cel mai bun pentru a face sport? Răspunsul științific este nu. Contrar așteptărilor, nu există un moment „ideal” universal, deoarece atât antrenamentele de dimineață, cât și cele de seară au avantajele proprii. Fiecare individ are propriul ritm circadian, așa că este important să asculți de corpul tău și să îți găsești un moment al zilei care ți se potrivește cel mai bine pentru a face mișcare. De asemenea, este important să începi treptat și să crești intensitatea și durata antrenamentelor pe parcurs.

Ce trebuie să reții? Indiferent dacă alegi să te antrenezi dimineața sau mai târziu, cel mai important este să fii activ în mod regulat

Mișcarea este esențială pentru a-ți menține sănătatea și bunăstarea generală în cele mai bune forme, așa că alege varianta care ți se potrivește și fă din exerciții fizice o parte constantă a vieții tale!

La Stay Fit Gym te așteptăm oricând la mișcare, în oricare dintre cele 40 de centre din România, pentru a ne atinge obiectivele. Împreună facem din fitness un stil de viață!

Referințe