
14 ANI DE STAY FIT GYM ȘI O VACANȚĂ ÎN EGIPT
Luna aceasta Stay Fit Gym împlinește 14 ani. 14 ani în care am crescut împreună, ne-am atins obiectivele împreună și am continuat să facem din
În perioada 8-9 Iunie, toate centrele Stay Fit Gym au program normal, cu excepția claselor de grup care se suspendă.

Luna aceasta Stay Fit Gym împlinește 14 ani. 14 ani în care am crescut împreună, ne-am atins obiectivele împreună și am continuat să facem din

Pentru a ajunge la rezultatele pe care ți le dorești trebuie să muncești și să ai răbdare, însă atunci când ambiția este foarte mare, poți

După ce ți-ai găsit motivația și ambiția, următorul pas este să fii concentrat atunci când vii la sală. Iar asta pentru a reuși să execuți

După ce ai început anul cu motivație și ți-ai luat inima în dinți să vii la antrenament, următorul pas este să fii ambițios când vii

Începe 2020 plin de motivație, pentru că vrei să faci o schimbare, îți dorești să evoluezi zi de zi. Ca să ajungi la rezultatele pe

Pentru cei care își doresc performanță, dar și pentru cei care vor doar să ajungă la forma pe care și-o doresc, mersul la sală este

În primul rând, pentru a ști cum să scapi de febra musculară, este important să întelegi ce este mai exact. În general, febra musculară indică

Nu e prea târziu să începi să te gândești la un summer body de invidiat. Chiar dacă vara se sfârșește ușor-ușor, nu înceta să mergi
Vine vara. Vei merge la mare, la piscină, este cea mai frumoasă perioadă a anului. Din păcate însă, mulți oameni renunță la a mai merge
De ce să apelezi la un antrenor personal? Pentru că, în momentul în care intri în sala de sport este posibil să te simți ușor
Angajați mai antrenați. Angajați mai productivi.
Dacă îți dorești și tu o ofertă personalizată sau vrei să ne pui în contact cu angajatorul tău, lasă-ne datele tale, iar noi te vom contacta.
Periodic, în primele 12 luni, primești reduceri constante la prețul NET de listă al abonamentului, astfel că abonamentul tău se ieftinește pe măsură ce vii la antrenament.
Începând cu luna a 13-a, vei plăti constant același preț NET, egal cu prețul redus din luna a 12-a de abonament.
Pentru a beneficia de acest preț NET, trebuie să nu întrerupi niciodată abonamentul.