Încă o confirmare: virusul Covid-19 NU se transmite în sălile de fitness
Vești bune! Potrivit ultimelor informații date publicității de clubindustry.com în urma unui sondaj care a vizat 785 de centre de fitness din California, mersul la sală nu a fost asociat cu contactarea noului coronavirus. Acest lucru a fost demonstrat și de Universitatea din Oslo, în urma unui studiu pe care vi l-am prezentat pe site-ul stayfit.ro.
Astfel, americanii spun că, de la redeschiderea centrelor de fitness de pe 12 iunie, niciun club care este membru al California Fitness Alliance (CFA) nu a raportat cazuri de COVID-19.
CFA a examinat nu mai puțin de 150 de operatori de fitness, reprezentând 785 de locații din California, pentru a demonstra că atunci când se aplică regulile de distanțare socială și prevenție, persoanele care se antrenează în centrele de fitness nu prezintă niciun risc suplimentar de a contacta virusul.
Rezultatele sondajului realizat de americani arată că ”centrele de fitness sunt sigure datorită standardelor pe care le implementează”, a declarat Randy Karr, partener fondator al CFA și președinte și CEO al California Family Fitness, într-un comunicat de presă al CFA.
În comunicat se mai arată că respondenții la sondaj au avut mai mult de 5,5 milioane de membri în centrele lor între 12 iunie și 13 iulie și doar 0,002 la sută dintre acești membri s-au dovedit pozitivi pentru COVID-19, fără a fi raportate cazuri ca urmare a vizitelor la centre de fitness.
Măsurile pe care cluburile din S.U.A. le-au luat sunt similare cu măsurile de prevenție impuse și de Stay Fit Gym. Astfel că distanțarea socială, dezinfectarea mâinilor înainte și după folosirea echipamentelor, cât și dezinfectarea și igienizarea frecventă a spațiilor, dar și check-in contactless, a dus la un mediu sigur pentru toți iubitorii de mișcare.
În plus, este știut faptul că sportul ajută la întărirea sistemului imunitar, ceea ce ne ajută în lupta împotriva virusurilor și a bacteriilor în cazul contactării acestora.
Cu această ocazie dorim să reamintim încă o dată membri cluburilor Stay Fit Gym că tratăm sănătatea lor, dar și a staff-ului nostru cu foarte mare responsabilitate, motiv pentru care suntem vigilenți în respectarea normelor de prevenție și distanțare socială. În acest fel ne asigurăm că centrele noastre sunt medii sigure de antrenament.
#StayFit #StayStrong