EFECTUL KÖHLER ȘI ANTRENAMENTELE

EFECTUL KÖHLER ȘI ANTRENAMENTELE

Te-ai oprit vreodată dintr-un antrenament pentru că pur și simplu nu mai aveai chef? Probabil da.

Acum gândește-te la ultima dată când te-ai antrenat lângă cineva, poate un prieten, poate într-o clasă de grup sau doar lângă cineva care era la aparatul din stânga ta. Îți amintești că ai făcut cu câteva repetări mai mult sau atunci când voiai să zici stop… ai continuat?

Creierul nostru reacționează diferit atunci când nu suntem singuri.

Iar asta explică de ce comunitatea contează mai mult decât motivația.

1. Ce se întâmplă când te antrenezi alături de alți oameni

Fenomenul poartă numele de efectul Köhler și a fost observat încă din anii ’20. Un cercetător german a remarcat că oamenii care făceau efort în perechi rezistau mai mult decât atunci când se antrenau singuri.

De atunci, efectul a fost studiat de foarte multe ori, inclusiv în săli de sport.

În unele experimente, oamenii care se antrenau „în echipă” au rezistat aproape dublu față de cei care făceau exact același exercițiu singuri. Inclusiv la exerciții simple, precum plank-ul, participanții care aveau un partener lângă ei au stat mai mult și au depus mai mult efort fără să-și dea seama.

Și partea interesantă este că nu trebuie să existe competiție directă, pentru că gândul de a demonstra ceva nu era în prim-plan, deși poate pentru unii din voi e motivant :).

Contează doar faptul că ești într-un spațiu unde și ceilalți fac efort pentru a obține ceva.

2. Energia se ia și de la oamenii din jur

Ai observat și tu asta? 

Când intră cineva lângă tine la aparat și parcă mai faci încă un set, vezi o clasă plină și parcă îți vine și ție să intri sau te antrenezi cu un prieten și timpul trece altfel?

Fără să ne dăm seama creierul nostru e focusat pe aspectele sociale, iar simpla prezență a altor oameni care fac același lucru poate să crească nivelul de implicare și calitatea efortului depus.

De asta există zile în care acasă nu ai chef să faci nimic, dar când ajungi în sală și simți energia de acolo, starea ți se schimbă complet.

Dacă ești mai introvert, vrem să-ți amintim că nu trebuie să vorbești cu toată lumea sau să devii „centrul atenției”. E suficient doar să fii în sală.

3. De ce comunitatea te ajută mai mult decât motivația

Motivația fluctuează. Comunitatea, în schimb, creează consistență.

Când știi că mergi într-un loc familiar, că vezi aceleași fețe, că există o atmosferă bună și că faci parte din ceva, devine mai ușor să continui chiar și în zilele în care nu ai chef.

E un factor diferențiator să ai un context care te ajută să continui și când motivația lipsește.

Poate că nu i-am spus niciodată așa, dar asta înseamnă #GenerațiaFărăScuze. Oameni diferiți, cu obiective diferite, care se adună în același loc și, fără să-și dea seama, se împing unii pe alții spre progres. Când intri într-un centru Stay Fit Gym, intri într-un mediu care te ajută să dai mai mult decât ai fi dat singur.

Poate chiar asta îți lipsea… iar în cazul ăsta…

Ne vedem la sală, #GenerațiaFărăScuze!

Te așteptăm la mișcare, în oricare dintre cele 72 de centre Stay Fit Gym din România, pentru a ne atinge obiectivele. Împreună facem din fitness un stil de viață!

SURSE INFORMAȚII: Samendinger, S. et al. (2023). The Köhler Motivation Gain Effect With Exercise Tasks: A Meta-Analysis. Kinesiology Review, 12(3).